matreshki-matrioșci

__________________

contraargument

pictura originală care face parte din acest proiect nu este disponibilă pentru achiziție.

înapoi

ăsta e un carusel. fiţi atenţi, dar nu luaţi nimic prea în serios.

şi da, textul este menit să fie ridicol şi lipsit de sens.

cînd gîndesc, ideile îmi vin aproape intuitiv şi le percep foarte clar. apoi se întîmplă ceva de genul:

am stabilit deja, sau cel puțin am fost de acord anterior să ne comportăm ca și cum am fi stabilit, că trupul poate fi înțeles ca făcînd parte din minte și invers, iar din asta rezultă - dacă suntem dispuşi să urmărim raționamentul - că amîndouă sunt, prin urmare, parte din noi.

asta am rezolvat. (sau, mai degrabă, am declarat rezolvat, ceea ce nu e același lucru, dar este suficient pentru moment)

ce nu a fost rezolvat a fost apariția unui gînd care se comportă greşit. îl voi relata aici așa cum mi s-a arătat şi mie: incomplet.

după cum am sugerat în proiectele mele anterioare, gîndurile nu sunt întotdeauna ale noastre. uneori, cineva se poate trezi că nu el este cel ce gîndește un gînd deloc, ci că privește gîndul cum se gîndește singur. acest lucru ridică o problemă.

dacă un gînd poate gîndi, asta implică faptul că gîndul are o minte, iar dacă gîndul posedă o minte, și dacă știm că mintea are un trup, are şi gîndul în cauză un trup? și dacă da, unde este localizat acel trup? se află el în interiorul trupului meu?

și dacă gîndul are un trup, are trupul și o minte? iar dacă da, este acea minte adăpostită în mintea mea, pe care am descris-o provizoriu ca fiind o colecție de gînduri? iar dacă aceasta este o descriere adecvată a minții mele, atunci ce anume, mai exact, ţine gîndurile în acelaşi loc?

*în acest punct, simt mintea încercâîd să facă un gest către ea însăși.

pentru că dacă mintea mea nu este nimic mai mult decît un agregat de gînduri care se gîndesc singure, și dacă unele dintre acele gînduri nici măcar nu sunt ale mele de la bun început, și dacă unele posedă trupuri și minți proprii, atunci întrebarea devine inevitabilă și, de asemenea, profund nepoliticoasă:

unde dracu’ sunt eu?

și dacă nu pot fi localizat, dacă exist doar ca o ficțiune administrativă - un sistem birocratic fără sediu central - atunci am eu, în vreun sens semnificativ, o minte? sau un trup? sau sunt amîndouă doar alte gînduri pe care am învățat să le întreţin?

această întrebare, sub forma unei colecții de întrebări, odată pusă, se întoarce. se mișcă lent, încăpățânat, în direcția opusă. migrează către cealaltă extremitate a spațiului mental.

suspectez că nu încearcă să scape.

suspectez că pur și simplu continuă să gîndească. fără mine.

şi aşa, întregimea ideii originale se duce pe apa sîmbetei.

𖦹

exersez simplitatea. explic, nu justific. atunci cînd nu este nimic de spus, încerc să nu mai spun nimic.

• „contraargument” - dăruit și aflat în prezent în posesia unei persoane semnificative din viața mea. tabloul nu este de vînzare.